marți, 2 februarie 2010

O poveste cam trista

Ajunsa la liceu mi-am facut o prietena buna(cel putin asa mi-am imaginat) care imi spunea totul,ma ajuta cand aveam nevoie si imi dadea sfaturi.Dar intr-o zi ne-am certat si chiar am crezut ca nu o sa ne mai impacam.Dar se pare ca si-a cerut scuze si eu la fel si am trecut peste asta.Din nou,dupa un timp a inceput iar cearta si asta parea chiar foarte grava,am ajuns sa ne spunem cuvinte grele si usturatoare,eu am inceput sa plang si cand m-a vazut a zis ca nu mai poate sa aiba nicio legatura cu mine din cauza ca sunt sensibila.Am suferit foarte mult atunci si mi-am zis ca nu o sa mai cred in cuvantul asta prietenie si nici nu o sa mai am incredere in cineva vreodata.Am stat vreo doua saptamani suferind intruna:nu aveam chef a ies pe afara cu cineva,cateodata nici de mancare,dar nu voiam ca parintii sa isi dea seama ce am.Chiar si cand vedeam pe cineva sau auzeam pe cineva folosind cuvantul asta imi venea sa tip si sa le dau cu ceva in cap.E bine ca plecam imediat ca sa nu fac scandal.Pana la urma mi-am revenit incetul cu incetul si mi-am dat seama ca nu totul se termina aici,ca nu trebuie sa cedez doar fiindca m-am certat cu o fata:daca acum sunt asa,dar cand ma despart de gagic ce sa mai zic.Am inceput sa dau din nou culoare vietii mele si sa incerc sa mai dau o sansa sa-mi fac prieteni.Pana la urma nu toti sunt asa cum era fata aia.

My soul