Este un joc care propune participanților să răspundă la întrebări de cultură generală într-un timp limitat. Seamănă puțin cu viața marilor cuceritori și înfrânți din istorie, dar mult mai sintetizat. Lupta se dă exclusiv prin intermediul cunoștințelor de cultură generală sau „școală a vieții”. Nu sunt favorizate în joc geniile, întrebările din joc pleacă de la nivelul „străzii” până la nivelul studiilor superioare. Esențial nu este doar să câștigi partida, ci cum o câștigi. Este posibil să câștigi partida și de fapt să pierzi la punctaj. Adevăratul câștigător trebuie să știe să optimizeze partida pentru a face maximum de puncte.
Jocul se desfășoară între 3 jucători care se confruntă pe un teren de joc virtual și încearcă pe parcursul a mai multor runde, prin intermediul răspunsurilor corecte la întrebările cu variante multiple de răspuns sau întrebările rapide, să cucerească și să apere teritorii.
Un joc durează aproximativ 15 minute și conține 4 etape : I. Alegerea regiunii de bază, II. Cucerirea, III. Împărțirea teritoriilor libere, și IV. Război.
Etapa I. : Alegerea regiunii de bază
Jucătorii, unul după altul, își aleg regiunea de bază unde își amplasează cetatea cu trei turnuri. Regiunile de bază nu pot fi învecinate și valorează 1000 puncte.
Etapa II. : Cucerirea
Jucătorii își aleg o regiune învecinată pe care, dacă răspund corect la întrebare, o ocupă. Regiunea astfel dobândită valorează 200 de puncte.
Această etapă conține maxim șase runde. Din fair-play ordinea jucătorilor în fiecare rundă este diferită.
Etapa III. : Împărțirea teritoriilor libere
În fiecare rundă apare o întrebare de tip răspuns rapid, intuitiv la cei 3 jucători. Câștigătorul își alege o regiune. Regiunile astfel dobândite valorează 300 de puncte. Aceasta rundă ține până se ocupă toate regiunile.
Etapa IV. : Război
În fiecare rundă un jucător poate să atace doar o singură dată. Atacatorul și apărătorul trebuie să răspundă la aceeași întrebare cu mai multe variante de răspuns.
* Apărătorul câștigă dacă atacatorul greșește răspunsul
* Atacatorul câștigă dacă răspunde corect iar apărătorul a greșit
* Dacă amândoi răspund corect atunci departajarea se face după o întrebare cu răspuns intuitiv
Dacă atacatorul câștigă, ocupă regiunea apărătorului. Apărătorul pierde valoarea actuală a regiunii, valoarea regiunii devine de 400 de puncte, care îi sunt atribuite atacatorului.
Dacă apărătorul răspunde corect iar atacatorul greșește, apărătorul primește 100 de puncte bonus. Bonusul de apărare e marcat separat și se anulează în cazul pierderii regiunii.
Războiul durează maxim șase runde. Din motive de fair-play, ordinea jucătorilor în cadrul rundelor este aleatoare.
Atacul are două variante specifice: atacul regiunii de bază și reconstrucția cetății.
Atacul regiunii de bază
Atacul asupra regiunii de bază a unui adversar devine posibil când o regiune imediat învecinată a fost ocupată.
Pentru a învinge, atacatorul trebuie să doboare cele 3 turnuri ale cetății, așadar trebuie să câștige cel puțin 3 runde ale bătăliei. Dacă atacatorul pierde, se încheie bătălia curentă, dar turnurile doborâte în urma unui atac nu redevin prezente, și deci nu necesită o nouă rundă într-o eventuală bătălie viitoare.
Dacă se ocupă regiunea de bază a unui jucător, acesta este eliminat, iar atacatorul primește toate regiunile învinsului, inclusiv valoarea lor în puncte.
Reconstrucția cetății
Există posibilitatea reconstruirii turnurilor doborâte, în acest caz trebuie să îți "ataci" propria regiune de bază.
Rezultatul rǎzboiului
La finalul jocului, hotărâtoare pentru rezultat este valoarea tuturor teritoriilor deținute și ale bonusurilor primite, astfel se va calcula conform punctelor adunate clasamentul celor trei participanți. În caz de egalitate de puncte, departajarea se face în urma unei întrebări de rapiditate și precizie.
La începutul jocului există o anticipare (estimare) asupra rezultatului final, calculată în funcție de valoarea anterioară a jucătorilor. Diferența de la finalul fiecărui joc dintre această valoare așteptată și procentajul realizat efectiv are ca efect creșterea sau scăderea așa numitului „Punctaj Actual Jucător” (PAJ), în funcție de care se realizează un clasament general.
În afară de acesta, se calculează și „Procentul Răspunsurilor Corecte” (PRC) al fiecărui jucător (procentul de răspunsuri corecte la întrebările cu variante multiple de răspuns).
Clasamente. Topuri
Top zilnic
Performanțele zilnice sunt reflectate prin pictograme: există câte o stea pentru fiecare loc 1 obținut într-un joc și câte un cap de mort pentru fiecare loc 3. Aceste două tipuri de pictograme se „anulează” reciproc, astfel că valoarea vizibilă reprezintă diferența dintre numărul de locuri 1 obținute și numărul de locuri 3 obținute.
Cel mai bun rezultat zilnic este de 7 stele, decisivă fiind apoi, pentru clasamentul zilnic al jucătorilor, valoarea procentuală a teritoriilor cucerite în ziua respectivă. În acest top sunt afișați primii 1000 de jucători, iar lista se actualizează on-line.
Topul zilelor precedente
Funcționează asemănător numai că arată situația de la ora 7 dimineața a zilei. Se actualizează zilnic.
Topul PAJ
Arată primii 1000 de jucători din săptămana precedentă. Minim 20 de jocuri sunt necesare pentru a ajunge în aceasta listă. Lista se actualizează o dată pe zi, la ora 6 dimineața.
Top după vârstă, după adresă, după sex
Clasificarea personală se găsește în meniul "Regat". Lista se actualizează o dată pe zi.
Ultimul rang: e ultima clasificare a ultimului joc din ziua precedentă
* clasificare dupa vârstă, sex și adresă
* comparat cu tot restul jucătorilor
Cel mai bun rang: toate cele mai bune clasificări obținute până acum
* clasificare dupa vârstă, sex și adresă
* comparat cu tot restul jucatorilor
Crucea PAJ se schimba in functie de PAJ la valorile urmatoare:2800,3600,4400,5200,6000,6800,7600,8400.
Tipuri de întrebǎri
Întrebările din joc sunt de tipul celor existente în concursurile de tip quiz, de cultură generală și populară.
Jucătorii înregistrați au dreptul să trimită intrebări noi și să marcheze, în timpul jocului, întrebările pe care le consideră greșite.
În timpul jocului apar două tipuri de întrebări: cu variante de răspuns și de rapiditate.
Alegerea răspunsului corect din patru
Întrebǎrile au patru variante de rǎspuns dintre care trebuie ales cel corect.
Întrebări de rapiditate
Aici contează să fiți cât mai aproape de răspunsul corect (estimativ) precum și, eventual, timpul de răspuns. Câștigă cel care răspunde cel mai aproape de realitate; în caz de egalitate se ia în considerare cel mai rapid dintre aceste răspunsuri.
Alte opțiuni ale jocului
Ilustrațiile jocului au un aer medieval. Se întemeiază regate, se adună galbeni, se încrucișează săbii. Intr-o cameră a turnului, pe lângă Separeu unde poți invita adversarii doriți, un bufon virtual - „Bufonul Curții” - iți poate oferi detalii asupra regulamentului și statisticilor.
În afara Concursului ConQUIZtador mai există o metodă de a strânge Galbeni: Quizz-ul de intrare; cu ajutorul cărora în Licitație poți achiziționa premii valoroase.
Viața socială de pe site este foarte diversificată. Prin intermediul Chat-ului, a Poștei regale și a Forumului poți tine legătura cu mii de regate.
In ConQUIZtador există posibilitatea de a discuta online cu restul jucătorilor, în camera de așteptare, prin intermediul Chat-ului Comun, ChatAdor, Chat privat, și Chatului din timpul jocului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu